Ministerul Sănătății face apel către oameni să doneze sânge pentru victimele incendiului din club

Ministerul Sănătății face apel către oameni să doneze sânge pentru victimele incendiului din club

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a declarat pentru MEDIAFAX că oamenii pot dona sânge pentru victimele incendiului începând de sâmbătă dimineață, la Centrul de Transfuzii din București.

Potrivit acestuia, în toate spitalele de urgență din Capitală au fost chemate cadre medicale de acasă, pentru a putea face față numărului foarte mare de răniți.

Numărul persoanelor care și-au pierdut viața în incendiul din Clubul Colectiv din Capitală a ajuns la 26, majoritatea neavând acte asupra lor, în timp ce alte aproape 180 de persoane au fost rănite, potrivit ultimului bilanț anunțat de secretarul de stat în Ministerul de Interne Raed Arafat, care a mers la fața locului.

Arafat a spus că sunt aproape 180 de răniți în spitale, care au fost transportați atât cu ambulanțele, dar și care au ajuns prin mijloace proprii.

Cei mai mulți au fost transportați la Spitalul Floreasca (50), Spitalul de Arși (27), Spitalul Bagdasar (24), Spitalul Universitar (16). Alți răniți au ajuns la Spitalul Militar, la Elias, Colțea, Pantelimon, Sf. Ioan, dar și la Spitalul Județean Ilfov.

La ora transmiterii acestei știri, intervenția la fața locului, de preluare a victimelor din club, se încheiase.

Potrivit lui Arafat, în momentul de față se analizează dacă trebuie mutați pacienți de la un spital la altul în Capitală sau chiar la secții de terapie intensivă din afara Bucureștiului.

Familiile tinerilor care au fost în club la momentul incendiului pot suna la 021.206.92.91 pentru a cere informații despre numele victimelor și spitalele la care au fost duse, a mai anunțat secretarul de stat Raed Arafat.

Clubul Colectiv găzduia, vineri seară, un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – „Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Martori aflați în club au declarat pentru MEDIAFAX că incendiul a fost provocat de artificiile din timpul spectacolului, buretele fonic de pe un stâlp al clădirii aprinzându-se, iar ulterior focul s-a propagat la tavan. Bucăți din plafon, care era capitonat și el cu burete fonic, s-au desprins și au căzut peste oameni.

Potrivit celor aflați la spectacol, un agent de pază a luat un stingător de incendii, însă nu a apucat să intervină înainte ca focul să ajungă la tavan și să se extindă cu repeziciune. În momentul când tavanul a luat foc, cele aproximativ 250 de persoane din club au fost cuprinse de panică și s-au îmbulzit spre ieșire, creându-se busculadă, deoarece doar una dintre ușile de la intrare s-a deschis de la începutul incendiului. Ulterior, și cea de-a doua ușă a fost deschisă, lumea a năvălit afară, dar deja erau pe podea multe persoane care aveau arsuri sau se aflau în stop cardio-respirator.

Martorii au mai relatat că un fum greu, înnecăcios, se adunase în club, acesta „ieșind în valuri” pe ușa de la intrare.

Potrivit acestora, incendiul a izbucnit în jurul orelor 22.15 – 22.20, iar primele ambulanțe au sosit după aproximativ un sfert de oră. La fața locului au venit ulterior zeci de ambulanțe, unii dintre răniți fiind preluați și duși la mai multe spitale din București. Unora dintre cei răniți li s-a acordat primul ajutor pe caldarâm. Intervenția a fost îngreunată de accesul dificil al ambulanțelor în curtea clubului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×